Programe gratuite pentru tinerii ieșeni

0
321

În perioada 1-20 februarie, studenții, masteranzii sau doctoranzii ieșeni se pot înscrie la cursuri gratuite din domeniul artei, organizate de Casa de Cultură a Studenților din Iași (CCS).

Cei interesați vor putea studia dansul, pictura, grafica, fotografia, muzica, teatrul, chitara clasică și electrică. Cursurile predate de profesioniști în domeniu se vor desfășura începând din luna martie până în luna iunie

Scopul acestor cursuri este de a valorific potențialul artistic al unor tineri talentați, dar și de a asigura participarea studenților în realizarea unor manifestări culturale, educative și recreativ-distractive, menite să aducă un beneficiu în dezvoltarea lor personală”, a specificat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Iași.

Înscrierile se realizează online, pe  site-ul instituției www.ccsiasi.ro la secțiunea „Înscrieri”.

Sute de tineri se înscriu anual la aceste cursuri, unde au oportunitatea de a-și descoperi și valorifica anumite înclinații. La finalul celor patru luni de instruire, cei mai talentați absolvenți vor fi promovați în evenimentele organizate atât pe plan local, cât și la nivel național.

În contextul pandemic, accesul și participarea la cursurile organizate de CCS Iași se face atât în baza certificatului verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, cât și prin prezentarea unor teste negative pentru infecția cu SARS-CoV-2.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată perioada petrecerii timpului în cadrul instituției de cultură.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here