Pe urmele unei povești romantice, în Grădina Copou

2
508
Oana Puiu

În acea zi, mă trezisem cu o pereche de piciorușe pufoase în obraji.

– Merci, micuța mea! Astăzi, gândurile noastre rezonează.

M-am îndreptat spre fereastra dormitorului să trag draperia și aveam în minte destinația precisă pentru promenadă. Îmi era dor de mirosul de iasomie și de peisajele încântătoare, desprinse parcă dintr-o grădină englezească. Pe dealul Copoului, soarele își trimitea generos razele, emanând o lumină aparate.

Mă declaram încântată că urma să petrecem după-amiaza într-un parc incredibil de frumos, Parcul Copou. Entuziasmul era cu atât mai mare, cu cât mă aflam într-un loc unde odinioară era etalat rafinamentul înaltei societăți. Este o grădină impecabilă, destinația ideală unde îți poți servi ceaiul, ascultând un recital de poezie sau admirând o expoziție de fotografie.

Oana Puiu

La intrarea principală, de o parte și de cealaltă se află două robinete elegante. L-am ales pe unul dintre acestea, iar perechea mea de mâini s-a bucurat de apa rece ca de izvor. Mai departe, spre Piațeta centrală, am admirat o frumoasa fântână cu statuete de marmură. Era atât de splendidă, asemenea unei prețioase fiice de împărat. Am mai înaintat puțin și iată-ne în fața celebrului “Tei al lui Eminescu”, un arbore vechi de peste 450 de ani. Se spune că, la umbra acestui arbore, geniul poeziei românești o sărutase cândva pe muza sa, Veronica Micle și îi șoptise cele mai profunde versuri.

“Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braț molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie,
A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd.

Plângi, copilă? – C-o privire umedă și rugătoare
Poți din nou zdrobi și frânge apostat-inima mea?
La picioare-ți cad și-ți caut în ochi negri-adânci ca marea,
Și sărut a tale mâne, și-i întreb de poți ierta.

Șterge-ți ochii, nu mai plânge!… A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă și nedreaptă, fără razim, fără fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire,
Și ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond”.

(Venere și Madonă, de Mihai Eminescu)

Teiul lui Eminescu

Piateta

În apropierea acestui copac simbol, în anul 1989, a fost inaugurat Muzeul „Mihai Eminescu”, care surprinde aspecte din viața poetului, povestea sa de iubire, prietenia alături de Ion Creangă, scriitorul celor mai frumoase amintiri din copilărie, fotocopii după manuscrise și o mulțime de fotografii. Un alt monument istoric din parc este “Obeliscul cu Lei”, ce a fost ridicat în anul 1834 în cinstea introducerii Regulamentelor Organice.

https://www.oana-puiu.ro/parcul-trandafirilor-un-tinut-incantator/

Parcul propune plimbări romantice pe aleea cu busturile dedicate unor personalități culturale române, asociate cu societatea literară Junimea. Este vorba despre bustul lui Mihai Eminescu, bustul scriitorului Ion Creangă, bustul poetei Veronica Micle, dar și alte monumente dedicate lui Costache Negruzzi, Ion Luca Caragiale sau George Topârceanu.

Oana Puiu

M-am lăsat cuprinsă de un sentiment plăcut de liniște, am schițat un zâmbet spre veverița oacheșă ce se furișase imediat după arțar și deodată aud soneria telefonului mobil. Răspund:

– Te aștept și mâine, tot aici, lângă tei. Fără caleașcă.

– Te sărut.

– Și eu.

 

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here