Modele de succes la un eveniment cu stil

0
750

Creativitate, inteligență, emoție și atitudine, acestea sunt atributele ce au conturat evenimentul de sâmbătă, „Femei de afaceri cu stil”, aflat la cea de-a IX-a ediție. Conferința a avut loc în sala Mozart din cadrul  Palas Iași și a reunit aproximativ o sută de oameni de afaceri pasionați de antreprenoriat, marea majoritate fiind reprezentată de femei.

Organizatorii Junior Chamber International (JCI) Iași au adus în fața participanților cinci modele de succes, care s-au remarcat prin determinare, profesionalism și pasiune pentru businessul pe care îl dezvoltă.

Repere în business

Andreea Paul
Andreea Paul

Și-au propus să inspire prin poveștile lor: Andreea Paul, fondator și președinte al organizației Inițiativa pentru Competitivitate (INACO) și lector universitar al Academiei de Studii Economice din București, care a susținut că business-urile centrate pe valori fundamentale umane sunt și constinuă să fie de viitor.  “În această lume în care afacerile noi, proaspete, dinamice la care părinții, bunicii nostril nici nu și-au imaginat să viseze, vă deschid piețe noi. Această revoluție digitală face și un lucru fantastic. Ne cheamă pe noi oamenii, pe noi antreprenorii, pe noi educatorii să cultivăm acest gen de businessuri care se construiesc pe ceea ce este mai uman, mai frumos în lume”, a precizat aceasta.

Invitată să ia cuvântul a fost și Dora Anca Popeneciu, cofondator TechWant, care a precizat că poporul român este unul foarte dotat, însă nu este conștient de acest lucru.

La rândul său, scriitoarea și jurnalista Petronela Rotar a vorbit despre una dintre cele mai mari provocări, cea în care femeile devin mame și încep să se întrebe: “Ce fac eu cu mine? Ce-mi doresc? Rămân acasă până copiii vor merge la școală sau mă întorc la muncă să-mi continui afacerea și găsesc o soluție. Cred că este important să fim oneste față de noi și să ne dăm seama ce putem și ce nu putem duce. Eu nu aș fi putut să stau șapte ani acasă. Aș fi fost o mamă nefericită și enervantă”, a spus Petronela Rotar.

Brândușa Bordeianu, make-up artist și-a prezentat povestea ca fiind una pozitiva, în care pregătirea este foarte importantă. “Povestea mea este una pozitivă pentru că așa sunt și eu ca om. Tot timpul o vedeam pe mama mea cum se aranja. Pentru mine, ea a fost un exemplu, ea m-a susținut. Cred că atunci când voi avea copii, la fel voi proceda”, a subliniat specialista în make-up.

Un alt speaker al evenimentului a fost fotograful profesionist Paul Pădurariu, care s-a descris ca fiind o persoană cu zâmbetul pe buze și cu bună dispoziție, aceste aspecte costituind cea mai importantă carte de vizită.

Coordonatorul evenimentului a fost Bianca Ionel, care a reușit alături de echipa JCI să pună accentul pe dezvoltare personală, branding personal, evoluției în domeniul profesional, prin stil și atitudine. “În spatele acestui eveniment se află foarte mulți oameni. Lucrăm la acest proiect din luna septembrie și sper ca s-a ridicat la așteptările publicului. ” a declarat Bianca Ionel.

La finalul conferinței, a avut loc o tombolă, în urma căreia toate participantele au fost premiate cu vouchere la saloanele de înfrumusețare, cosmetice sau ședințe foto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here