La ce trebuia să mă aștept? Cum a fost după.

0
1055
Sursa foto: mydomaine.com
Sursa foto: mydomaine.com

Nu am întâlnit până acum o mamă fără cusur și nici eu la rândul meu nu mă străduiesc să dovedesc asta. După ce m-am măritat cu Domnul Suflet-Pereche, la un an și un pic am început să mă împrietenesc cu hainele de femeie gravidă. Citeam cărți despre sarcină și creșterea copiilor, menite să-mi transforme pasiunea pentru rochii și pantofi într-una pentru gătit și compus cântece de adormit bebeluș neliniștit.  

Dinainte să nasc, mi-am propus să mențin un echilibru între a fi o mamă iubitoare și o femeie cu personalitate. După ce băiețelul meu venise pe lume, am avut parte de o mulțime de schimbări și asta pentru că nimic nu mai era atât de nebulos și nimeni nu-mi cânta suav la harpă. Am învățat câteva lucruri esențiale și m-am gândit să le împărtășesc cu voi, femei ca mine, actuale sau viitoare mămici.

Să nu vă așteptați să vă spun că am fost o mamă zen, lipsită de porția generoasă de îndoială de sine! Auzisem de starea de Baby Blues, care apare la mămicile ce abia au născut și se manifestă prin tristețe și iritabilitate. La mine a fost vorba mai degrabă de multă veselie și multă stare de oboseală. Aș fi adormit și pe o bancă în parc. Doar să dorm.

De asemenea, știam despre anxietate ca fiind o problemă emoțională care învăluie tot mai multe mame într-o stare de nemulțumire permanentă și grijă exagerată față de copil. Toate aceste emoții nu m-au ocolit nici pe mine. Cum am facut față? Un grup de prietene joviale, o sesiune de mini shopping și un playlist cu muzică de calitate  (încearcă “It’s a beautiful life” – Ace of Base).

Iată ce mi-am dorit eu să bifez după nașterea copilului, ce anume am reușit și ce am mai lăsat pe lista de așteptare. În primul rând, am visat să-mi păstrez aceeași formă fizică ca cea de dinainte să rămân însărcinată. Ole! Am reușit! 55 de kilograme înainte de sarcină și 55 ulterior. M-am gândit că ar fi fost deprimant ca după ce urma să devin mămică să nu mă mai simt feminină. Îmi imaginam că urma să port haine lălâi și neglijente. Și mi-am dorit să nu mă încadrez în tiparul femeii care uită de ea.

În general, nu este simplu ca după o naștere să-ți recapeți silueta frumoasă, dar dacă asta îți afectează stima de sine, cred că poți ieși învingătoare. Îmi amintesc că pe când al meu copil avea șase luni am început să merg la kangoo jumps însoțită de o prietenă mămică. O oră pe săptămână aveam timpul meu de răsfăț. Mi-a prins tare bine! O mamă tonifiată și voioasă egal o familie liniștită.

Am mai visat să am plăcerea de a petrece timp frumos cu copilul. Bifat. Dintodeanuna mi-a plăcut să văd mutrișoare drăgălașe, bulănașe grase și  mânuțe întinse pentru a fi luate în brațe.

Mi-am jurat că voi respecta ritualul de demachiere. Și nu prea am reușit. După o zi plină de activități, seara adormeam profund și uitam de apa micelară. La fel, uitam să aplic pe față cremă hidratantă. Mi-am propus să gătesc sănătos. Zilnic făceam asta pentru că aveam un bebelus care începuse diversificarea și avea nevoie de hrană delicioasă și de calitate.

Despre podoaba capilară, ce pot să spun? Tot după naștere, părul meu bogat și lucios a devenit foarte rar și tern. Au urmat tratamente, vizite la salon, vitamine, mai multă odihnă și am trecut cu bine.

Cel mai mare adevăr posibil pe care vi-l pot mărturisi este că proaspetele mămici au o viață cam complicată. Ele spală, schimbă, gătesc, alăptează, plimbă căruciorul, bombăne … Cu multă atenție și bunăvoință față de mine, un stil de viață sănătos, vizite la sală și lectură plăcută am reușit să redevin eu.

Dincolo de energia dragostei și grija pentru copil, tu mămică dragă, trebuie să-ți rezervi timp pentru a te simți iubită și răsfățată. Pe lângă timp, merită să acorzi atenție unor lucruri drăguțe în dulapul cu haine, unui parfum delicat pe etajeră sau unui ruj care să-ți înfrumusețeze chipul.

Și așa vei străluci din nou!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here