Crizantema, vedeta celei mai mari expoziții de flori de toamnă, organizată de Grădina Botanică din Iași

0
825

De peste patru decenii, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” sărbătorește o floare specială, crizantema. Anul acesta, în perioada 30 octombrie – 21 noiembrie, peste două sute de soiuri vor putea fi fotografiate și admirate de turiști.

Denumită „Flori de toamnă”, expoziția din acest an se află la cea de-a 45-a ediție și se anunță a fi una cu totul deosebită, în contextul împlinirii a 165 de ani de la fondarea instituției.

Cei dornici de o plimbare vor putea vedea un decor de vis, format din sute de specii de crizanteme, tufănele sau dumitrițe, cultivate în sere, solarii și terenuri experimentale.

Crizantema este o cultură anuală sau perenă, originară din China, Japonia și Mediterana. Această plantă este cultivată în horticultură de peste o mie de ani, iar denumirea sa în limba greacă înseamnă „floare de aur”.

Crizantemele înfloresc în timpul verii și împrăștie o mireasmă dulce și plăcută. Unele specii înfloresc toamna. Se cunosc o mulțime de soiuri ale acestei flori. Este vorba despre: Gazell, Aurora, Elf de zăpadă, Primăvara, Valea Acoperișului, Lumini de seară, Prima ninsoare, Orientul îndepărtat, etc.

Turiștii vor fi surprinși, de asemenea, de colecția de ardei iuți decorativi, dar și de o mulțime de specii toxice și medicinale.

Expoziția va fi deschisă zilnic, în intervalul 9 – 16.00, iar prețul unui bilet va fi de 15 lei. Grupurile organizate vor achita 5 lei de persoană, iar pentru elevi, studenți sau pensionari taxa va fi de 8 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here