Bărbații au mai mult haz

0
459
Sursa foto: dailymail.co.uk
Sursa foto: dailymail.co.uk

Dintotdeauna mi-am dorit ca omul de lângă mine să fie înzestrat cu simțul umorului și să facă poante de calitate. De vreo câțiva ani râd la glume de toate culorile, spuse în mii de stiluri. Am învățat chiar să fac haz de lucrurile care odinioară mă indispuneau. Așa se face că în loc să bombăn dacă cineva mă înjură în trafic, aleg să dau muzica la maxim și să-mi văd de ale mele.

Glumeții au darul de a le lumina celorlalți ziua și se pricep de minune să anime orice petrecere plictisitoare. Oamenii spirituali sunt în general mai relaxați, mai binevoitori, mai umani, mai de ținut în preajmă. Râsul, la urma urmei ne ajută să ne apropiem mai mult de ceilalți, să interacționăm și să creăm relații de prietenie.

Umorul ne mai ajută să ne detensionăm si e atât de reconfortant! Acesta este recomandat ca metodă de reducere a stresului fie la locul de muncă, fie înaintea susținerii unui examen sau a unei prezentări. Este și un fel de refugiu din calea dezamăgirilor și a emoțiilor negative, o adevărată sursă de optimism și de voie bună.

Uneori, alegem să povestim într-un mod hazliu despre situațiile neplăcute din viața noastră și asta ne ajută să mascăm durerea, să o privim dintr-un alt unghi. Cu ajutorul umorului, putem de asemenea, să ne îmbunătățim realitatea, să o acceptăm până în momentul în care vom fi pregătiți să o schimbăm.

S-a întâmplat să aud aceleași glume spuse atât de bărbați, cât și de femei și constatarea a fost că barbații au un stil mai amuzant de a se exprima. Ei dau parcă altă formă cuvintelor, gesticulează altfel, e altceva!

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la University of California, San Diego, arată că bărbații au simțul umorului mai dezvoltat cu 0,11 puncte față de femei. Testul a fost făcut cu ajutorul a 32 de studenți (16 bărbați și 16 femei), care au fost invitați să scrie texte haioase vizavi de 20 dintre desenele din New Yorker. Cele 640 de glume au fost spuse în fața a 81 de privitori, care i-au declarat pe bărbați mai bogați în simțul umorului.

Potrivit profesorului britanic Sam Shuster, de la Norfolk Norwich University Hospital, bărbații au mai mult haz decât femeile datorită cantității mai mari de testosteron, hormon specific masculin. Într-un articol publicat în British Medical Journal, specialistul își susține punctul de vedere în felul următor: “bărbații, în special tinerii, sunt, în mod natural, mai agresivi, însă adesea ei canalizează aceste porniri în glume. El a comparat atitudinea bărbaților și a femeilor, pedalând pe un monociclu prin Newcastle. În timp ce femeile lansau remarci admirative, barbații făceau bancuri pe seama lui, aruncându-i replici de genul: „Ce-ai pățit, ți-ai pierdut o roată?”.

Și ce dacă bărbații sunt mai buni la glume. Importante este că noi, femeile, suntem cele mai bune șoferițe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here